A decedat Iurie Zubcu - mai mult de trei decenii a asigurat traducerea ședințelor Parlamentului

10 марта 2025, 16:35
483368920_1076420124523988_4930706229309107628_n
483368920_1076420124523988_4930706229309107628_n
483488091_1076420121190655_538303113685781408_n

Cabina de traducere din sala de ședințe plenare a Parlamentului a rămas pustie. A decedat Iurie Zubcu, cel care pe parcursul a mai mult de trei decenii a asigurat traducerea ședințelor legislativului, a numeroase reuniuni naționale și internaționale, martor activ al celor mai importante evenimente și transformări democratice ce au marcat Republica Moldova, începând cu traducerea Declarației de independență.

Iurie Zubcu și-a început activitatea în Secretariatul Parlamentului în anul 1990, fiind consultant principal în Direcția pentru lucrările plenului Parlamentului. Profesionist dedicat, intelectual desăvârșit, promotor al limbii române și al valorilor naționale, Iurie Zubcu a participat la peste 300 de conferințe, seminare și evenimente internaționale, asigurând traducerea unor reuniuni importante organizate de instituții precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, UNICEF, UNESCO, OSCE, OIM și de numeroase ambasade acreditate la Chișinău.

În această perioadă a realizat și traducerea din limba română în limba rusă a unor manuale de drept. Iurie Zubcu provenea dintr-o familie de intelectuali. A studiat filologie română la Universitatea de Stat din Moldova. Ulterior, a urmat studii postuniversitare la Academia de Științe a Moldovei, iar între anii 1980 și 1991 a activat la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, contribuind la cercetarea și dezvoltarea domeniului lingvistic. În semn de apreciere pentru meritele sale deosebite față de stat a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода