A fost dat startul votării în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. De vineri, moldovenii cu cetățenie română pot vota la una din cele 59 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova.
34 de secții de votare sunt deschise în zona de centru a ţării, inclusiv 16 în Chișinău. În regiunea de nord au fost deschise 17 secții, iar în regiunea de sud - opt.
Totodată, cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare dintre cele 950 de secții de votare din afara României.
Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12:00 şi 21:00, sâmbătă, 23 noiembrie 2024 şi duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 şi 21:00.
Potrivit Biroului Electoral Central (BEC),cetăţenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ