
Autoritățile elvețiene au deschis o anchetă penală împotriva administratorilor barului unde un incendiu la o petrecere de Anul Nou s-a soldat cu 40 de morți.
Cei doi sunt suspectați de omucidere involuntară, vătămare corporală involuntară și provocare involuntară de incendiu, a declarat sâmbǎtǎ, 3 ianuarie 2026, reporterilor procurorul-șef al regiunii Valais, Beatrice Pilloud, potrivit AP și Mediafax.
Peste 100 de alte persoane au fost rănite în incendiul care a izbucnit joi, în jurul orei 1:30, la barul Le Constellation din stațiunea alpină Crans-Montana.
Anchetatorii au declarat cǎ probabil artificiile de pe sticlele de șampanie au aprins incendiul atunci când s-au apropiat prea mult de tavanul barului aglomerat.
Autoritățile verificǎ dacă materialul de amortizare a sunetului de pe tavan este conform reglementărilor și dacă lumânările sunt permise pentru utilizare în bar. Oficialii au declarat că vor analiza și alte măsuri de siguranță din incintă, inclusiv stingătoare și rute de evacuare.
Citește și: Au fost identificate primele patru victime ale incendiului din Crans-Montana: două fete și doi băieți
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











