A luat mită de proporții. Un bărbat, învinuit de săvârșirea a două episoade de trafic de influență, condamnat la închisoare

19 июня 2024, 10:40
cna

Un bărbat, învinuit de săvârșirea a două episoade de trafic de influență într-un dosar pornit de Centrul Național Anticorupție, a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată recent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. 

Potrivit materialelor, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, inculpatul a pretins și primit de la denunțător 5 000 de euro, sub pretextul influenței asupra persoanelor publice străine din cadrul Ambasadei României, pentru a-i determina să urgenteze soluționarea procedurii de redobândire a cetățeniei române pentru soția denunțătorului și copii acestuia. Ulterior, sub același pretext, a mai pretins suma de 7 000 de euro.

Tot el, în aceeași perioadă, aflând că o cunoștință a denunțătorului a fost reținută, sub pretextul influenței asupra persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul Procuraturii și Instanțelor judecătorești, a pretins 35 000 de euro pentru a-i determina să înlocuiască măsura preventivă, din arest preventiv în una mai blândă.

Ulterior, susținând că a influențat adoptarea soluției privind înlocuirea măsurii preventive, a redus suma pretinsă inițial la 25 000 de euro. Astfel, sub controlul organului de urmărire penală al CNA, inculpatul a primit o parte din suma pretinsă în sumă de  8 000 de euro.

Urmărirea penală a durat 9 luni, cauza penală fiind trimisă în instanță în decembrie 2023. Prin urmare, la 17 iunie 2024, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunilor de trafic de influență (art. 326 alin.1 din Codul penal),stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pentru un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Pe perioada judecării cauzei, inculpatul s-a aflat în arest preventiv, măsura preventivă fiind menținută până la data când sentința va deveni definitivă. Totodată, de la inculpat au fost confiscate și trecute în folosul statului mijloacele bănești în suma de 5 000 de euro, cât și cele 8 000 de euro recunoscute în calitate de corp delict, cu titlu de bunuri rezultate din infracțiune. De asemenea, a fost menținut sechestrul aplicat în limita sumei de 5 000 de euro, în scopul asigurării și garantării confiscării speciale.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода