
Accident rutier grav, miercuri 5 noiembrie pe traseul R-8/1 Otaci–Dondușeni. Un automobil a derapat de pe carosabil și s-a tamponat într-un copac. O persoanǎ a murit la fața locului.
"Potrivit informațiilor preliminare, o Toyota Avensis a derapat de pe carosabil și s-a tamponat într-un copac.În urma impactului, conducătorul auto de 36 de ani, a suferit traumatisme grave, iar pasagerul, în vârstă de 56 de ani, a decedat la fața locului", a precizat pentru NEWTV.MD, joi dimineața, ofițera de presǎ a Inspectoratului de Poliție (IP),Ocnița, Svetlana Talpǎ.
Cazul este în curs de investigare, iar toate detaliile urmează a fi stabilite de polițiști.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











