
Un accident în care a fost implicat un autocar în care se aflau 44 de persoane s-a produs sâmbătă, 21 marie 2026, în localitatea Tutova, la limita între județele Galați și Vaslui, România. Autoritățile române au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Autocarul s-a răsturnat în afara drumului, pe E 581, între localitățile Priponești și Tutova, scrie Mediafax. În urma accidentului au fost înregistrate 15 victime, dintre care o persoană a fost declarată decedată, iar 14 persoane au fost rănite.
Persoanele rănite au ajuns la spitale din cele două județe.
Celelalte persoane implicate în accident vor fi transportate cu microbuzele într-o locație din apropiere, în așa fel încât să fie preluate de un alt autocar.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











