Activitatea Partidului Republican "Inima Moldovei", condus de Irina Vlah, a fost limitată pe o perioadă de un an

25 сентября 2025, 18:43

Curtea de Apel Centru a decis joi, 25 septembrie, limitarea activității Partidului Republican "Inima Moldovei" (PRIM),condus de Irina Vlah, pentru o perioadă de un an. Decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Justiției și poate fi contestată în termen de 15 zile.

Liderul formațiunii, Irina Vlah, a calificat decizia drept una "motivată politic", afirmând că aceasta face parte dintr-un amplu scenariu pus la cale de guvernare pentru a reduce la tăcere partidul:

"În ultimele patru săptămâni, nu a fost nici o zi în care Partidului Republican "Inima Moldovei" să nu i se aplice lovituri murdare, inspirate politic. Dacă guvernarea crede că astfel ne-a redus la tăcere, se înșeală. Lupta continuă, iar adevărul despre toate acțiunile PAS împotriva noastră va ieși la suprafață. Cei care au executat ordinele PAS vor răspunde, așa cum prevede legea!", a transmis Vlah.

Precizăm că, decizia instanței vine după ce Ministerul Justiției a depus, în data de 19 septembrie, o cerere de chemare în judecată împotriva PRIM, ca urmare a unei notificări primite de la Comisia Electorală Centrală la 18 septembrie, care menționa "elemente ce ridică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității partidului".

Ministerul Justiției a solicitat instanței limitarea activității partidului pentru o perioadă de 12 luni și aplicarea unei măsuri asiguratorii sub forma limitării activității pe durata examinării cauzei, până la pronunțarea deciziei finale. 

PRIM este membru al Blocului electoral "Patriotic" pentru parlamentare, alături de Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniştilor și Partidul Viitorul Moldovei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Последние новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода