
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va organiza, luni, 2 martie 2026, o reuniune extraordinară la cererea Rusiei, în urma atacurilor militare ale SUA și Israel în Iran.
Această sesiune specială a Consiliului Guvernatorilor acestei agenţii a ONU cu sediul la Viena va aborda „chestiuni legate de atacurile militare ale Statelor Unite şi Israelului împotriva teritoriului Republicii Islamice Iran”, se arată într-un comunicat citat de News.ro.
Ali Khamenei, liderul regimului islamic de la Teheran, „unul dintre cei mai răi oameni din istorie”, este mort, a anunţat sâmbătă seara preşedintele Donald Trump într-o postare pe Truth Social.
La câteva ore după acest anunţ, duminică dimineaţă, presa de stat iraniană a confirmat decesul liderului suprem. Fiica, nepotul, nora şi ginerele său au fost, de asemenea, ucişi în atacuri.
Iranul a lansat atacuri de represalii asupra statelor vecine din Golf, ca răspuns la atacurile SUA şi Israelului, lovind o serie de alte ţinte.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











