13 turiști, inclusiv 7 copii, de la un hotel din Olimp, Constanța, au ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu clor. Potrivit presei de peste Prut, mai multe persoane au început să se simtă rău și au avut senzație de sufocare.
Reprezentanţii ISU Dobrogea au menționat că, luni seara, pentru gestionarea eficientă a situaţiei, la nivelul judeţului Constanţa, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
Presa din România scrie că proprietarul hotelului a dat vina pe o problemă apărută la aparatul care tratează apa cu clor din piscină.
"A fost un moment în care acest aparat automat a aruncat o cantitate mai mare de clor, iar clorul nu se evapora, deşi am luat pe loc testele. Au venit cei de la DSV și de la intervenții de la ISU, au luat și testele rapide. E ceva foarte ciudat, se poate întâmpla", a transmis proprietarul hotelului din stațiunea Olimp.