Fostul director executiv al Asociației "Forța Fermierilor", Alexandr Slusari trage un semnal de alarmă și susține că, conform analizelor, anul agricol curent ar putea fi mai secetos decât 2024. Potrivit acestuia, zeci de fermieri din țară sunt în procedură de insolvență, iar din cauza schimbărilor climatice, alte sute de fermieri riscă să rămână fără activitate în 2025. În acest context, Slusari solicită autorităților implementarea urgentă a unor măsuri menite să salveze situația din domeniu.
"Strategia ar trebui să aibă abordare sistemică a problemei și să implementeze în complex mai multe măsuri cum ar fi:
1. Declararea crizei climatice în ramura și crearea cu ajutorul partenerilor externi unui fond de solidaritate, care ar permite stabilizarea situației;
2. stimularea agriculturii conservative, care prevede prelucrarea miimală a solului și păstrarea maximală a umidității;
3. testarea și trecerea treptată la alte soiuri și culturi rezistente;
4. reabilitarea sistemelor d eirigare la scară mare și subvenționarea maximală a irigării la scară mică;
5. simplificarea eliberării autorizațiilor pentru irigare și permiterea irigării din artezienele;
6. dezvoltarea sistemului de asigurare și reasigurare a secetei cu participarea maximală a statului atăt la plata primelor de asigurare, căt și la achitarea despăgubirilor, așa cum se întămplă în unele state din occident", a subliniat Alexandr Slusari.
De asemenea, în mesajul transmis, acesta a critica atitudinea ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare:
" Din păcate, doamna ministră, care în opinia mea a început să înțeleagă gravitatea situației în sectorul agrar, deocamdată încă rămâne în umbra domnului Bolea, care era și este campionul Guvernului la demagogia și punerea macaroanelor pe urechi moderatorilor TV. Dar timpul nu așteaptă. Zeci de fermieri deja sunt în procedura de insolvență și anul curent poate fi ultimul de activitate pentru încă sute de agricultori", a conchis el.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ