
În Italia, nimeni nu poate porni căldura mai devreme decât prevede legea, scrie Curierul Italiei. Cei care nu respectă normele riscă sancțiuni de la minimum 500 de euro la maximum 3 000 de euro, la care se adaugă amenzi de până la 800 de euro aplicate de municipalități și autorități locale.
Legea nu face distincție între centralele de cartier, cele de condominiu sau cele private, de apartament, însă în aceste cazuri nu există un organism care să verifice temperatura din fiecare locuință
Normele sunt prevăzute în Decretul prezidențial 74/2013, prevăd datele de punere în funcțiune, pe zone.
Prima zonă este A și include insulele Lampedusa, Linosa și Porto Empedocle: caloriferele pot fi porniteîn perioada 1 decembrie – 15 martie, timp de maximum șase ore pe zi;
A doua este B, care include provincii calde precum Agrigento, Palermo, Catania și Reggio Calabria: de la 1 decembrie la 31 martie puteți menține încălzirea pornită pentru maximum opt ore pe zi;
După C, unde sunt incluse orașe precum Napoli, Salerno, Cagliari și Taranto: încălzitoarele pot fi pornite în perioada 15 noiembrie – 31 martie, timp de maximum 10 ore pe zi;
Zona D include orașe precum Roma, Florența, Genova și Pescara: încălzirea poate fi pornităde la 1 noiembrie până la 15 aprilie timp de 12 ore pe zi.
În zona E, care acoperă cea mai mare parte din nordul și centrul Italiei, inclusiv Milano, Torino, Bologna și Veneția, încălzitoarele pot fi pornite de la 15 octombrie la 15 aprilie timp de 14 ore pe zi;
În sfârșit, zona F reprezintă cele mai reci zone ale țării, precum Belluno, Trento și Cuneo: nu există restricții privind datele de pornire și oprire a încălzirii.
Dispozițiile din lege nu se aplică pentru clădirile utilizate ca spitale, clinici sau cămine de bătrâni și similare, precum și spațiile protejate pentru îngrijirea și reabilitarea toxicomanilor și a altor persoane aflate în grija serviciilor sociale publice; birouri ale reprezentanțelor diplomatice și ale organizațiilor internaționale (dacă nu sunt situate în clădiri de apartamente);creșe și grădinițe; clădiri utilizate ca bazine de înot, saune și altele similare; clădiri utilizate pentru activități industriale și meșteșugărești și similare, în cazuri de necesități tehnologice sau de producție speciale.
Însǎ în cazul unor condiții meteorologice deosebit de severe, autoritățile municipale pot permite, de asemenea, ca sistemele de încălzire să fie pornite pentru perioade mai lungi de timp, cu toate că trebuie respectate anumite limite.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ