
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că, începând cu 1 august 2025, este în drept să retragă licența SA "Moldovagaz" pentru furnizarea gazelor naturale, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor privind separarea funcțională, decizională și juridică față de alte activități din sector. Potrivit informaţiilor, operatorul nu a notificat ANRE despre realizarea acestor cerințe până la termenul limită din 31 iulie 2025.
Pentru a oficializa această măsură, ANRE va convoca luni, 4 august 2025, o ședință a Consiliului de Administrație, în cadrul căreia vor fi luate decizii privind:
Retragerea licenței SA "Moldovagaz" pentru furnizarea gazelor naturale;
Revocarea obligațiilor de serviciu public impuse SA "Moldovagaz";
Desemnarea SA "Energocom" ca nou furnizor cu obligații de serviciu public pentru anumite categorii de consumatori;
Stabilirea unui termen până la 1 septembrie 2025 pentru transferul atribuțiilor către noul furnizor, fără afectarea consumatorilor;
Alte dispoziții aferente procesului.
" SA "Energocom" va asigura furnizarea gazelor naturale la parametri de calitate stabiliți, la prețuri reglementate, transparente și nediscriminatorii, precum și serviciul de ultimă opțiune în locul SA "Moldovagaz" ", menţionează ANRE.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ