
Făina din seminţe de struguri şi floarea soarelui produsă în Republica Moldova va putea fi exportată şi în China. Un document în acest sens a fost semnat azi, 27 februarie, de către directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA),Radu Musteaţa şi ambasadorul Chinei la Chișinău,Yan Wenbin.
Protocolul semnat reprezintă rezultatul unui dialog bilateral intens între autoritățile competente din ambele țări, în cadrul căruia au fost agreate condițiile de export a făinii din semințe de struguri și a făinii din semințe de floarea soarelui pe o piață de un interes sporit, cum este piața chineză.
"Suntem încântați că astăzi am reușit să obținem o înțelegere comună și am ajuns la o finalitate prin semnarea Protocolului comun. Este o altă reușită importantă în procesul de diversificare a exporturilor moldovenești pe piețele mondiale, iar piața chineză reprezintă o oportunitate enormă pentru producătorii din Republica Moldova", a declarat directorul general al ANSA Radu Musteața.
La rândul său, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze la Chișinău, Dl Yan Wenbin, a subliniat că "acest parteneriat este unul de importanță majoră pentru ambele țări. Piața din China este deschisă pentru orice colaborare și cooperare cu Republica Moldova și cu operatorii din domeniul agroalimentar".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ