
În perioada 15–21 septembrie 2025 (săptămâna 38/2025),în Republica Moldova au fost raportate 305 cazuri noi de COVID-19, ceea ce reprezintă o scădere de 58% față de săptămâna precedentă. Din totalul cazurilor, 99 (32%) au fost înregistrate la copii cu vârste între 0 și 14 ani, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).
Autoritatea recomandă populației să respecte în continuare măsurile de prevenire a infecției, printre care menținerea distanței fizice față de alte persoane, evitarea locurilor aglomerate, igiena frecventă a mâinilor, acoperirea gurii și nasului la tuse sau strănut, aerisirea periodică a spațiilor închise și consultarea medicului de familie la apariția simptomelor, chiar și ușoare.
De asemenea, ANSP reamintește importanța vaccinării și administrării dozelor de rapel pentru prevenirea formelor severe ale bolii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ