
O femeie în vârstă de 57 de ani și nepotul ei de 11 ani din Râbnița au ajuns la spital, dupǎ ce apartamentul în care locuiau a fost cuprins de flǎcǎri. Incendiul a avut loc în seara zilei de 23 ianuarie curent, pe strada Vershigory și ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit.
Alertații de un miros puternic de ars provenind de la un apartament vecin, locatarii blocului au sunat la pompieri. De asemenea, femeia, aflatǎ înǎuntru, a reușit sǎ-și sune concubinul, care se aflǎ în turǎ de noapte la serviciu, potrivit presei din regiune. Câteva minute mai târziu, acesta a ajuns acasǎ și a reușit sǎ-i evacueze.
Pompierii din Râbnița au stins incendiul, care a afectat 18 metri pătrați, în decurs de o oră. Hala a ars complet, iar pereții coridorului și ai celei de-a doua camere erau înnegriți de funingine.
Femeia și nepotul ei au fost internați în secția de terapie intensivă a Spitalului Districtual Central din Râbnița cu arsuri și inhalare de fum. Pe marginea acestui incident, se efectuează o anchetă.
Rapoartele preliminare indică faptul că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric. În tavanul suspendat erau instalate lămpi cu LED, iar una dintre ele a declanșat incendiul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











