Apocalipsa plantelor în Europa: Tot mai multe boli și dăunători distrug recoltele din UE

25 апреля 2024, 11:14

Plantele se sufocă încetul cu încetul, se ofilesc și se usucă în cantități uriașe, lăsând în urmă frunze moarte și scoarțe decolorate care creează un ocean monocromatic.

De la livezile antice de măslini și până la culturile de legume rădăcinoase, dăunătorii introduși accidental în Europa prin sistemul deschis de importuri al Uniunii Europene provoacă pagube de miliarde de euro, relatează The Guardian, citat de Digi24.ro.

”Noi informații analizate de The Guardian arată că zeci de epidemii nou-introduse în natură sunt detectate în UE în fiecare an, în timp ce fermierii și oamenii de știință se chinuie să limiteze efectele patogenilor care au apărut în anii trecuți. Pe măsură ce clima continuă să se încălzească, cercetătorii avertizează că situația va deveni din ce în ce mai gravă. În medie, 70 de focare noi de epidemii au fost depistate în fiecare an în perioada 2015-2020, în ciuda reglementărilor adoptate în 2016 pentru oprirea lor”.

Cu toate că mai multe state membre au luat măsuri pentru a preveni izbucnirea epidemiilor care afectează plantele, oamenii de știință, epidemiologii de plante și agronomii spun că nu este destul. UE are un sistem deschis de importuri: tot ceea ce nu este cunoscut ca fiind dăunător poate intra. Unele țări, precum Noua Zeelandă și Chile, au optat pentru un sistem închis: totul este considerat dăunător până când nu se demonstrează contrariul.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Bacteria Xylella, de exemplu, nu afectează arborii de cafea din Costa Rica, bacteria s-a răspândit însă rapid când a dat de măslinii din sudul Italiei nepregătiți pentru un astfel de dăunător.

Trioza erytreae, o insectă care se hrănește din seva pomilor, amenință citricele din Portugalia; o bacterie care infectează morcovii și țelina a stârnit îngrijorare pe întreg continentul; Hymenoscyphus fraxineus omoară frasinii din Polonia.

Mulți oameni de știință se tem că acești dăunători se vor răspândi și mai repede din cauza crizei climatice care face ca Europa să devină tot mai caldă și mai primitoare pentru dăunătorii plantelor veniți din afara continentului. Unele plante, precum vița de vie, este supusă unor verificări mai stricte, însă altele, în special plantele ornamentale, sunt tratate cu mai multă indulgență, ceea ce crește riscul ca ele să introducă noi dăunători din afara Europei.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода