Administraţia Naţională Apele Române anunţă în aproape 600 de localităţi sunt restricţii la consumul de apă, iar mai multe sectoare ale Dunării au intrat în faza de atenţionare.
”În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare (administrate de A.N. Apele Române alături de S.C. Hidroelectrica S.A.) este de 78,14%, în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 78,59%. Volumul de apă în principalele lacuri este de cca 3,39 miliarde mc (în scădere faţă de 3,46 miliarde mc cât era la începutul lunii). Chiar dacă rezervele de apă sunt în scădere, asigurăm necesarul de apă brută pentru beneficiarii din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat. Estimăm că, pentru sfârşitul lunii august, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie şi industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, un coeficient de umplere de cca. 75%”, anunţă, luni, Apele Române.
Cele mai afectate sunt județele: Iași – 93 localități, Vrancea – 35 localități, Neamț – 36 localități, Botoșani -31 localități, Gorj – 28 localități, Bacău – 17 localități, Galați – 14 localități, Mehedinți - 8 localități, Vaslui – 10 localități, Olt - 8 localități, Argeș și Giurgiu – 6 localități, Dâmbovița – 5 localități, Suceava – 4 localități, Teleorman – 2 localități, Dolj și Caraș-Severin - 1 localitate.