Asigurări: Despăgubiri de peste 20 de milioane lei plătite victimelor accidentelor rutiere, în 2024

15 мая 2025, 11:40

Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA) a publicat datele privind activitatea sa pentru anul 2024, evidențiind o creștere semnificativă a fondurilor destinate protecției victimelor accidentelor rutiere și compensării daunelor.

Fondul de protecție a victimelor străzii (FPVS)

La 31 decembrie 2024, Fondul de protecție a victimelor străzii a înregistrat contribuții de 11,9 milioane lei, cu 11,2% mai mult față de anul 2023. În cursul anului trecut, din acest fond au fost soluționate 211 dosare de daună, dintre care:

208 dosare – accidente provocate de vehicule neasigurate (79,8% implicând persoane fizice și 20,2% – persoane juridice);

3 dosare – cazuri cu vehicule sau conducători neidentificați.

Valoarea totală a despăgubirilor achitate de FPVS în 2024 s-a ridicat la 8,5 milioane lei, din care peste 95,6% au fost daune materiale. Soldul fondului la sfârșitul anului a ajuns la 42,5 milioane lei, în creștere cu 27,8% față de începutul anului, din care:

92,6% sunt investiți în valori mobiliare de stat,

7,4% sunt păstrați în contul de decontare.

Fondul de compensare

În același an, Fondul de compensare a înregistrat contribuții în valoare de 23,3 milioane lei, în creștere cu 2,6% față de 2023, urmare a majorării volumului primelor brute subscrise.

Din acest fond, au fost soluționate 344 de dosare de daună, dintre care:

94,5% – daune produse în Republica Moldova de către deținători de polițe „Carte Verde” emise în străinătate;

4,9% – rambursări către contrapartide din străinătate;

0,6% – cazuri de polițe „Carte Verde” false.

Suma totală a despăgubirilor achitate a fost de 11,6 milioane lei, din care 97,5% au fost daune materiale și 2,5% – daune corporale. Se remarcă o scădere semnificativă a despăgubirilor, cu 46,4% mai puțin față de 2023, când acestea au totalizat 21,6 milioane lei.

La finalul anului, Fondul de compensare dispunea de 159,6 milioane lei, în creștere cu 18,8% comparativ cu începutul anului. Structura plasamentelor era următoarea:

59,2% în depozite bancare;

39,2% în valori mobiliare de stat;

1,6% în conturi de decontare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода