
Un atac combinat cu drone și rachete lansat de forțele ruse asupra Kievului în dimineața zilei de 17 iunie s-a soldat cu cel puțin 14 morți și 44 de răniți, potrivit autorităților ucrainene. Printre victime se numără și un cetățean american în vârstă de 62 de ani, care a murit într-o locuință din cartierul Solomianski.
Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunțat că atacurile au vizat mai multe cartiere din Kiev, provocând distrugeri semnificative ale unor clădiri rezidențiale și declanșând incendii. „Cetățeanul american a fost ucis într-un imobil situat vizavi de locul unde medicii acordau ajutor răniților”, a precizat Kliciko pe Telegram.
Alte regiuni ale Ucrainei au fost, de asemenea, lovite în cursul nopții, inclusiv orașul Zaporojie, unde autoritățile locale au raportat cel puțin patru explozii. Sub bombardament a nimerit și orașul Odesa, unde o persoană a decedat, iar 17 au fost rănite, anunță Unian.
În paralel, Rusia a susținut că a doborât două drone ucrainene îndreptate spre Moscova și alte zeci în regiunea de graniță Belgorod, intensificând declarațiile privind apărarea aeriană proprie.
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Ermak, a condamnat atacurile, afirmând că „Rusia continuă războiul împotriva civililor”. Oficialul a acuzat Moscova că ignoră complet eforturile internaționale de mediere a unui armistițiu, în special cele ale Statelor Unite.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ