Au avizat un nou împrumut pentru Moldova. Află despre ce sumă este vorba

08 мая 2024, 17:04

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare îi vor oferi țării noastre un nou împrumut. Este vorba de 55,5 milioane de dolari, care vor fi folosite în calitate de sprijin bugetar.

Un avizul consultativ în acest sens, pentru inițierea negocierilor pentru realizarea Programului ”Operațiune Politică de Dezvoltare pentru Sprijinirea Creșterii și Rezilienței în Moldova” au aprobat astăzi membrii Comisiei parlamentare Politică Externă și Integrare Europeană, anunță Serviciul de presă al Legislativului.

Potrivit documentului, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare urmează să ne acorde un împrumut de 40 de milioane de dolari și 15,5 milioane de dolari drept fonduri nerambursabile.

”Resursele financiare vor fi utilizate pentru finanțarea necesităților bugetului de stat, iar programul se axează pe trei piloni: consolidarea rezilienței refugiaților și gospodăriilor; favorizarea creșterii durabile prin intensificarea concurenței și a creșterii bazate pe sectorul privat; susținerea rezilienței la schimbările climatice”, precizează Serviciul de presă al Parlamentului.

Creditul este acordat pentru o perioadă de 20 de ani, inclusiv perioada de grație de până la 19,5 ani. Banii vor fi oferiți într-o singură tranșă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода