Audit la Spitalul "Toma Ciorbă" din Chișinău. Ce nereguli au fost depistate

17 декабря 2024, 14:43
spital

Curtea de Conturi a depistat mai multe nereguli la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Toma Ciorbă" și la instituția absorbită - Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile. Asta arată raportul de audit al conformității privind gestionarea patrimoniului public și a resurselor financiare de către instituțiile vizate, în anii 2023 și 2024 (6 luni).

Potrivit raportului Curții de Conturi, în ceea ce privește gestionarea resurselor financiare și materiale s-au constatat neconformități în încasarea și evidența mijloacelor financiare; probleme privind planificarea achizițiilor; nereguli la formarea provizioanelor; deficiențe în managementul resurselor umane și a evidenței timpului de muncă; procesele de bază necesită îmbunătățiri pentru a asigura conformitatea cu normele în vigoare, deși fuzionarea instituțiilor medicale nu a afectat volumul serviciilor contractate sau numărul de paturi.

Referitor la programele naționale, Curtea de Conturi a raportat următoarele neconformități:

- lipsa aprobării Programului Național de combatere a hepatitelor B și C afectează coordonarea eficientă a activităților, deși resursele gestionate au contribuit la reducerea poverii medicale a maladiilor HIV și hepatita;

- distribuția medicamentelor și consumabilelor pentru prevenirea infecției HIV nu a fost pe deplin fundamentată, iar condițiile de depozitare necesită reglementări suplimentare.

Referitor la gestionarea patrimoniului public, raportul Curții arată că:

- procesul de delimitare și înregistrare a bunurilor imobile proprietate publică și înregistrare a drepturilor de proprietate denotă neconformități;

- unele dispozitive medicale nu au fost puse în funcțiune, ceea ce afectează calitatea serviciilor prestate.

Cât privește managementul și controlul intern, Curtea de Conturi a constatat că:

- este necesară consolidarea controlului intern managerial în conformitate cu prevederile Legii privind controlul financiar public intern;

- Consiliul de Administrație trebuie să adopte decizii mai eficiente pentru soluționarea problemelor și îmbunătățirea calității serviciilor medicale.

Ca urmare, Curtea de Conturi a formulat recomandări pentru remedierea lacunelor și elaborarea unor planuri de acțiuni specifice și utilizarea responsabilă a resurselor publice pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale în Republica Moldova.

Raportul integral al auditului conformității poate fi consultat, accesând link-ul.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода