Australia va dona Ucrainei un lot de 49 de tancuri de luptă americane vechi, M1A1 Abrams, în faţa ofensivei ruse, a anunţat joi, înaintea unei reuniuni NATO la Bruxelles, potrivit AFP.
"Suntem umăr la umăr cu Ucraina în lupta sa împotriva invaziei ilegale a Rusiei", a declarat ministrul australian al apărării, Pat Conroy, citează digi24.ro.
Echipate cu un tun de 120 milimetri, aceste tancuri de 60 de tone au fost construite între 1985 şi 1993 şi au fost recondiţionate înainte de achiziţionarea lor de Canberra, la mijlocul anilor 2000.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat iniţiativa pe reţeaua X şi şi-a exprimat "recunoştinţa" faţă de Australia.
În septembrie 2023, Ucraina a primit primul său lot de tancuri Abrams M1A1 folosite, livrate de Statele Unite.
La începutul acestui an, Canberra a anunţat că nu va da curs solicitării Kievului de a-i furniza elicoptere vechi Taipan MRH90, argumentând că acestea nu mai sunt apte de zbor.
Aboneză-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ