Autoritățile poartă negocieri cu Lukoil pentru ca aprovizionarea cu resurse petroliere a sectorului aeronautic să nu fie afectată

10 ноября 2025, 18:24

Guvernul Republicii Moldova poartă în prezent negocieri cu compania Lukoil, astfel încât aprovizionarea cu resurse petroliere a Aeroportului Internațional "Eugen Doga" Chișinău să nu fie afectată. Anunțul a fost făcut luni, 10 noiembrie, de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

"După cum s-a anunțat anterior, Guvernul, prin Aeroportul Internațional Chișinău, a înaintat propunerea de achiziționare a infrastructurii de asigurare cu kerosen, iar acum poartă negocieri cu compania Lukoil, astfel încât aprovizionarea cu resurse petroliere să nu fie afectată. Sunt analizate mai multe scenarii și propuneri – interesul nostru este să obținem cel mai bun rezultat pentru statul Republica Moldova în negocierile cu compania Lukoil, căreia îi oferim mai multe variante de soluționare a situației", a menţionat ministrul.

Junghietu a reiterat că, autoritățile au întreprins deja o serie de acțiuni pentru a prelua infrastructura de la SRL "Lukoil-Moldova" urmând ca, în continuare, compania să îndeplinească în regim de urgență toate procedurile necesare.

Autorităţile subliniează că, în privința asigurării cu combustibil a instituțiilor publice și a cetățenilor, nu există riscuri de penurie, deoarece piața din Republica Moldova este diversificată și include mai mulți furnizori capabili să satisfacă cererea.

"Instituțiile publice care au încheiat contracte de achiziție a combustibilului pe baza criteriului c"el mai mic preț" se vor orienta către alți furnizori, având în vedere că Lukoil se va afla în incapacitate de furnizare după data de 21 noiembrie 2025”, transmite Ministerul Energiei.

Reamintim că, la 22 octombrie, Statele Unite ale Americii au impus sancțiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Federația Rusă – Rosneft și Lukoil – precum și împotriva filialelor acestora.

În Republica Moldova, Lukoil deține o rețea de benzinării, contribuie la aprovizionarea pieței interne cu produse petroliere și este proprietarul privat al singurului depozit de stocare, furnizare și alimentare cu kerosen al avioanelor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău.

Aboneză-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода