Fragmente de drone rusești au fost descoperite și ridicate din localitatea Periprava din România, situată în apropierea graniței cu Ucraina. Acestea urmează să fie supuse unei expertize pentru a determina tipul exact al dronelor și scopul acestora, transmite Realitatea PLUS.
Experții din cadrul structurilor romîne de securitate analizează circumstanțele în care aceste fragmente au ajuns pe teritoriul României. În urma incidentului, s-au dispus măsuri suplimentare de monitorizare în zonă, autoritățile investigând posibilitatea ca alte drone să fi traversat frontiera aeriană. Fragmentele vor fi expertizate pentru a obține date tehnice relevante și a evalua impactul potențial asupra securității naționale.
În același timp, echipe de cercetare se îndreaptă și către localitatea Caraorman, o altă zonă de impact identificată de forțele de securitate. Această localitate este de asemenea situată în Delta Dunării, o regiune vulnerabilă în contextul conflictului din Ucraina, iar autoritățile vor verifica dacă și acolo au ajuns resturi de drone sau alte echipamente militare.
Reamintim că un grup de drone de atac Shahed rusești a violat noaptea trecută spațiul aerian al României, potrivit forțelor aeriene ucrainene. La rândul lor, autoritățile române au emis un mesaj RO Alert pentru județele Tulcea și Constanța în care avertizează locuitorii asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian în urma atacului rusesc.