Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul decesului militarului din garnizoana Florești: "Există bănuieli că mecanismele de prevenire a bullyingului nu au funcționat"

26 января 2026, 12:24

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a autosesizat în cazul decesului militarului în vârstă de 24 de ani, aflat în serviciu într-o unitate a Armatei Naționale din garnizoana Florești. Decizia survine pe fondul suspiciunilor că mecanismele de prevenire a bullyingului, intimidării și violenței, precum și măsurile de protecție a militarilor, nu au funcționat corespunzător.

 

Ombudsmanul anunţă că va analiza circumstanțele incidentului din perspectiva dreptului la viață, a interzicerii tratamentelor inumane sau degradante și a obligației statului de a desfășura o anchetă efectivă. Vor fi examinate măsurile luate de autorități după incident, desfășurarea anchetei interne și existența unor mecanisme reale de protecție a militarilor.

În ultimii ani, Avocatul Poporului s-a autosesizat și în alte cazuri grave din Armata Națională, inclusiv decese de militari, elaborând rapoarte și recomandări adresate Ministerului Apărării, multe dintre acestea rămânând neimplementate, transmite acesta.

În acest context, Oficiul Avocatului Poporului încurajează militarii, membrii familiilor acestora sau alte persoane care dețin informații despre cazuri similare să contacteze instituția la adresa de e-mail: [email protected].

Amintim că, în data de 20 ianuarie, un militar prin contract al Armatei Naționale, aflat în serviciu într-o unitate din garnizoana Florești, a fost rănit de un foc de armă în timpul executării serviciului. Acesta a decedat la spital după patru zile. Potrivit presei, tânărul ar fi încercat să-și ia viața, iar înainte de tragedie a publicat pe pagina sa de Instagram un mesaj de adio, exprimând recunoștință față de apropiați și descriind starea sa emoțională, sugerând că nu mai vedea sens în ceea ce i se întâmplă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода