Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost prins drogat la volan în timp ce conducea pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit oamenilor legii, cazul a avut loc noaptea trecută, iar maşina individului se deplasa neuniform pe stradă, ceea ce a stârnit suspiciunea poliţiei. Astfel, în urma testărilor efectuate la Dispensarul Republican de Narcologie, s-a constatat că bărbatul consumase marijuana.
" Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor narcotice. Legea prevede amendă între 75 000 și 125 000 de lei, închisoare de la 1 la 3 ani și anularea dreptului de a conduce", mai transmite poliţia.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ