Benjamin Netanyahu a vorbit la telefon cu preşedintele SUA, după atacul asupra Israelului

14 апреля 2024, 08:26

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit la telefon cu preşedintele SUA Joe Biden, în noaptea de sâmbătă spre duminică, despre atacul lansat de Iran împotriva Israelului, a anunțat biroul premierului israelian, scrie Agerpres. 

Netanyahu l-a contactat telefonic pe preşedintele american în urma unei reuniuni a cabinetului de război israelian consacrată atacului masiv cu drone şi rachete lansat de Iran de pe teritoriul său.

Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări Israelului cu privire la sprijinul său neclintit în faţa atacului Iranului.

”Angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului în faţa ameninţărilor din partea Iranului şi a aliaţilor săi (din regiune) este neclintit” a scris preşedintele american pe platforma X. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

În noaptea de 13 spre 14 aprilie, Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete către Israel, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc.

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, 14 aprilie, la cererea Israelului. 

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода