
Biroul Central Internațional INTERPOL Paris a emis un mandat de arestare internațional pe numele fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat. El a fost condamnat recent în Franța într-un dosar de corupție. Solicitarea a fost inițiată la data de 26 decembrie. Informația fiind confirmată de Inspectoratul General al Poliției pentru ZdG.
Potrivit Constituției, cetățenii Republicii Moldova nu pot fi extrădați sau expulzați din țară.
Amintim cǎ fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost condamnat în lipsă de o instanță franceză la doi ani de închisoare și la plata unei amenzi de 100.000 de euro pentru spălare de bani, într-un dosar de corupție. Decizia a fost pronunțată la începutul lunii decembrie, potrivit unei hotărâri judecătorești consultate pe 22 decembrie de AFP. În același dosar, fosta soție a lui Filat, Sanda Diviricean, a fost condamnată la 18 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 150.000 de euro. De asemenea, ea va trebui să plătească, împreună cu Filat, 10.000 de euro statului Republica Moldova pentru daune morale
Vlad Filat, în vârstă de 56 de ani, a fost premier între 2009 și 2013. În 2016, a fost condamnat în Republica Moldova la nouă ani de închisoare pentru corupție și abuz de putere, fiind acuzat de delapidarea a 260 de milioane de dolari în dosarul furtului miliardului. El a fost eliberat în 2019, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în 2023, că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat, obligând statul moldovean să-i achite 7.500 de euro cu titlu de prejudiciu moral.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ