Bunicul care și-a violat nepoata de 5 ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare

11 июня 2024, 18:47

Bunicul care și-a violat nepoata vitregă în vârstă de 5 ani, într-o localitate din raionul Hîncești, a fost condamnat la închisoare. Potrivit Procuraturii Generale, acesta va sta după gratii 12 ani.

„Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, inculpatul, aflându-se în domiciliul său, amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima, cu care conlocuia în aceiași casă, are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, datorită vârstei fragede, a întreținut cu copila un raport sexual.

În aşa mod, prin acţiunile sale intenţionate, inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) din Codul penal, conform semnelor calificative: „Violul, adică actul sexual neconsimțit, săvârșit cu bună-știință asupra unui membru de familie care nu a atins vârsta de 14 ani”.

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată.

La 11 iunie 2024, bărbatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința este cu drept de atac, comunică Procuratura Generală.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода