
Maladiile oncologice reprezintă a doua cauză de mortalitate în Republica Moldova, după bolile cardiovasculare, fiind una dintre principalele provocări pentru sistemul național de sănătate. În anul 2024, aproximativ 5.776 de persoane au decedat din cauza tumorilor maligne.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP),cele mai frecvent diagnosticate tipuri de cancer în Republica Moldova sunt cancerul mamar, colorectal, de prostată, al pielii și al traheii, care însumează 52,6% din totalul cazurilor de tumori maligne.
Specialiștii avertizează că o treime din decesele provocate de cancer sunt asociate cu factori de risc prevenibili, precum consumul de tutun, obezitatea, consumul excesiv de alcool, inactivitatea fizică, expunerea îndelungată la radiațiile ultraviolete sau la substanțe cancerigene, inclusiv azbestul. De asemenea, infecțiile cu virusurile hepatitei B și C sau cu papilomavirusul uman (HPV) cresc semnificativ riscul apariției unor tipuri de cancer, precum cel de col uterin sau de ficat.
Datele ANSP arată că între 30% și 50% din decesele cauzate de cancer ar putea fi prevenite prin reducerea factorilor de risc, prevenirea infecțiilor și depistarea precoce a bolii. Medicii subliniază că șansele de supraviețuire cresc considerabil atunci când cancerul este diagnosticat în stadii incipiente și tratamentul este inițiat la timp.
La nivel global, cancerul este a doua cauză de deces, fiind responsabil pentru aproape unul din șase decese. Organizațiile internaționale avertizează că povara cancerului ar putea crește cu aproximativ 77% până în anul 2050, ceea ce va exercita o presiune suplimentară asupra sistemelor de sănătate. În Europa, cancerul provoacă anual peste 3,7 milioane de cazuri noi și aproximativ 1,9 milioane de decese.
Autoritățile din domeniul sănătății atrag atenția că riscul de apariție a cancerului poate fi redus prin renunțarea la fumat, limitarea consumului de alcool, adoptarea unei alimentații sănătoase, menținerea unei greutăți corporale optime, activitate fizică regulată, vaccinarea împotriva HPV și hepatitei B, precum și prin reducerea expunerii la poluare și substanțe cancerigene.
În fiecare an, la 4 februarie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și de a mobiliza acțiuni pentru prevenirea și combaterea bolii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











