Comisia politică externă și integrare europeană a Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, avizele consultative pozitive pentru candidaturile agreate a trei ambasadori ai Republicii Moldova. Este vorba de Violeta Agrici, Mihai Barbulat și Emil Jacotă.
Astfel, Violeta Agrici urmează să fie desemnată în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Polonă.
Violeta Agrici este un diplomat de carieră, cu rang diplomatic de ministru-consilier, și o experiență remarcabilă de peste 21 de ani în serviciul public, dintre care 17 ani dedicați activității în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
În anii 2009-2012, a ocupat poziția de adjunct de misiune la Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, contribuind la promovarea intereselor țării în cadrul organizației. Ulterior, între 2014 și 2017, a fost Director al Direcției Generale Afaceri Consulare.
Un moment de referință în cariera sa l-a constituit perioada 2017-2021, când a exercitat funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Regatul Spaniei, îndeplinind totodată rolul de Reprezentant Permanent al țării pe lângă Organizația Mondială a Turismului.
Din ianuarie 2022, doamna Agrici coordonează activitatea Direcției Drept Internațional, asigurând conformitatea juridică a tratatelor internaționale încheiate de Republica Moldova și gestionând aspectele juridice din aria de competență a ministerului.
Mihai Barbulat urmează a fi desemnat Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ungaria.
Mihail Barbulat este un diplomat de carieră cu o vastă experiență în serviciul diplomatic al Republicii Moldova, activând din octombrie 1997 în cadrul Direcției Protocol Diplomatic a Ministerului Afacerilor Externe.
În perioada 2001-2005, a ocupat funcția de Șef al Serviciului Protocol al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, contribuind la organizarea și gestionarea relațiilor oficiale la cel mai înalt nivel. Ulterior, a fost numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Turcia, fiind acreditat prin cumul în alte șapte state: Egipt, Liban, Qatar, Kuwait, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, și reprezentant permanent pe lângă Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN).
Pe parcursul carierei sale, Mihail Barbulat a deținut și funcții importante precum Șef al Direcției Integrare Europeană și Cooperare Internațională a Academiei de Științe a Moldovei, precum și Șef al Secției Relații Externe a Curții Constituționale.
În ultimii patru ani, își desfășoară activitatea ca Șef al Direcției Protocol Diplomatic de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, având o contribuție semnificativă în consolidarea relațiilor diplomatice ale țării.
Mihail Barbulat deține rangul diplomatic de Ministru-consilier și continuă să fie un reper al profesionalismului și dedicării în domeniul diplomatic.
Jacotă este deținător al rangului diplomatic de ministru plenipotențiar, este un diplomat experimentat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste trei decenii. În prezent este șef al secției Asia, Africa, Orientul Mijlociu și Pacific din cadrul Direcției Cooperare Bilaterală.
Activând în minister din august 1992, domnul Jacotă a reprezentat Republica Moldova în misiuni diplomatice esențiale, desfășurate în Republica Bulgaria (două mandate),Republica Turcia, România (două mandate),Federația Rusă și Republica Franceză. A ocupat funcții de înaltă responsabilitate, inclusiv cea de Însărcinat cu afaceri a.i. la ambasadele Republicii Moldova din Sofia, Ankara, Paris și București, contribuind semnificativ la consolidarea relațiilor bilaterale ale țării.
Emil Jacotă își valorifică expertiza în gestionarea relațiilor diplomatice complexe cu state din diverse regiuni strategice, promovând interesele și imaginea Republicii Moldova pe plan internațional.
Cei trei ambasadori agreați își vor putea începe activitatea doar după trecerea tuturor procedurilor legale, inclusiv numirea în funcție prin hotărâre de guvern și decret prezidențial.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.