Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

17 июня 2024, 07:42
turist

Cadavrul unui turist american, în vârstă de 55 de ani, a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule greceşti, potrivit presei elene, relatează News.ro.

Majoritatea turiştilor făcuseră drumeţii sub soarele sufocant, într-o perioadă în care Grecia se confruntă cu un val de căldură. Corpul neînsuflețit al americanului, descoperit în mare în apropierea portului Mathraki de către un turist, urmează să fie transferat la spitalul din Corfu pentru autopsie, potrivit agenţiei de presă greceşti Athens News Agency şi televiziunii publice ERT.

Conform Athens News Agency, bărbatul se afla în vacanţă în Mathraki. El a fost văzut ultima dată marţi de locuitorii din zonă, într-o cafenea.

Aceasta este cea mai recentă descoperire a cadavrului unui turist străin, după găsirea trupului lui Michael Mosley, vedetă de televiziune britanică. Acesta a fost descoperit mort în data de 9 iunie, pe insula grecească Symi din Marea Egee. Sâmbătă a fost găsit fără suflare un olandez, pe insula Samos. De asemenea, două franţuzoaice sunt date dispărute pe insula Sikinos şi un alt turist pe insula Amorgos.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода