O tânără de 25 de ani din Republica Moldova s-a aruncat de la etajul 1 al unui bloc din Iași, România. S-a întâmplat în seara de 9 aprilie, în cartierul ieşean Alexandru cel Bun. Victima a fost transportată la spital.
Potrivit presei de peste Prut, puţin după lăsarea serii, un zgomot a atras atenţia unui vecin din blocul în care locuia femeia. Bărbatul a ieşit repede la geam şi a văzut-o pe fată, atârnând de pervazul său. A prins-o de mână în speranţa că o poate ajuta, însă a fost prea târziu. În momentul în care pompierii au incercat să intervină cu o scară, tânăra s-a dezechilibrat şi a căzut peste salvatori.
"O persoană a sărit de la geam, etajul 1, în Alexandru cel Bun. La locul solicitării s-au deplasat 2 echipaje de intervenție, o ambulanță de prim ajutor calificat", a menționat ISU Iași.
Tatăl tinerei a refuzat să dea declarații. El a discutat doar cu polițiștii și cu echipa medicală despre starea fetei pe care, ulterior, a însoțit-o la Unitatea de Primiri Urgențe.
Vecinii spun că tânăra era retrasă şi nu şi-ar fi imaginat că se va ajunge la o astfel de situaţie.
"Nu era comunicativă. Eu mai ies pe la capătul holurilor, dar nu era. Azi îţi dădea bună ziua, mâine trecea pe lângă tine, nu îţi spunea nimic", a spus o bătrână.
Din fericire, starea tinerei este destul de bună, dar va mai rămâne în spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii fac cercetări pentru a afla cum s-a întâmplat incidentul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ.