Procuratura s-a autosesizat în cazul decesului unei persoane aflate în custodia Inspectoratului de Poliție Rîșcani al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău. Potrivit informațiilor preliminare, la 5 februarie 2025, persoana a fost condusă la sediul poliției de către un echipaj BPRO, pentru a fi audiată în calitate de martor într-o cauză penală. La scurt timp după intrarea în biroul unui ofițer al Biroului Zonal al Poliției Criminale, acesta a pierdut cunoștința, iar echipajul medical solicitat la fața locului a constatat decesul.
”Deși examinarea inițială efectuată de medicul legist nu a relevat semne de moarte violentă, circumstanțele cazului impun o evaluare riguroasă a modului în care au acționat angajații poliției în raport cu persoana decedată, din momentul interacțiunii și până la constatarea decesului. Prin urmare, Procuratura s-a autosesizat și a dispus inițierea investigațiilor prin prisma infracțiunii prevăzute de art. 166/1 din Codul penal (tortura, tratamente inumane sau degradante)”, anunță Procuratura.
Ancheta va viza inclusiv intervenția poliției pentru acordarea primului ajutor victimei.
CITEȘTE ȘI: Cutremurător! Un tânăr a murit subit în timp ce era audiat la Inspectoratul de Poliție din Chișinău