Ce opțiuni au fumătorii din Moldova care vor să renunțe la fumat: Soluții și resurse disponibile

08 августа 2024, 11:38

Fumătorii din Republica Moldova care își doresc să renunțe la acest viciu pot beneficia doar de consiliere psihologică și consultație medicală primară. Despre aceste servicii a vorbit directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ion Șalaru, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV.

Șalaru a declarat că, în prezent, pe piață nu pot fi găsite preparate medicamentoase pentru tratamentul dependenței de fumat, întrucât aceasta nu sunt acoperite de asigurarea medicală obligatorie.

Specialistul în sănătate publică a menționat că, pentru a soluționa problema fumatului, autoritățile propun interzicerea fumatului în spații publice precum terase, stații de agrement, stații de așteptare și altele. Mai mult, restricțiile se vor aplica nu doar pentru țigările obișnuite, dar și pentru țigările electronice.

De asemenea, urmează a fi modificată procedura de control a agenților economici.

„Procedura privind controalele de stat este defectuoasă. Legea nr.131 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător trebuie modificată. Am inițiat discuții pentru ca Agenția Națională de Sănătate Publică să fie exceptată de la prevederile acestei legi și să poată face controale inopinate ca Inspectoratul de Poliție și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor”, a spus directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

În cadrul emisiunii, Ion Șalaru a menționat că proiectul de modificare a legii cu privire la controlul tutunului, propus de Ministerul Sănătății, care urmează a fi aprobat de Guvern, prevede modificarea Codului Contravențional și a Legii audiovizualului. Totodată, acesta fost întrebat dacă documentul include și anumite prevederi ce țin de tratamentul dependenței de nicotină.

„Pachetul de legi înaintat nu cuprinde tratamentul împotriva dependenței de fumat. Ar trebui să modificăm Legea privind asigurările medicale obligatorii, în care să includem și tratamentul dependenței de fumat în lista serviciilor prestate de asigurările medicale”, a declarat specialistul.

Astfel, în prezent, fumătorii din Moldova pot beneficia gratuit doar de consiliere, dar nu și de medicamente, afirmă Ion Șalaru.

„Avem acoperit sfatul minimal din partea asistenței medicale primare, cât și consilierea psihologică a specialistului și desemnarea unui tratament medicamentos. Însăși medicamentele nu sunt acoperite și nu prea sunt disponibile pe piața Republicii Moldova. Acestea pot fi procurate din România, pentru că la noi în țară nu sunt înregistrate la Agenția Medicamentului. Dacă ar fi acoperite de asigurări, ele ar fi prezente pe piață”, a adăugat directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Potrivit experților, tratamentul dependenței de fumat prevede administrarea medicamentelor care conțin nicotină.

Terapia de substituție nicotinică (TSN) se referă la administrarea de medicamente prin furnizarea unor doze controlate de nicotină, ce nu conțin alte substanțe periculoase prezente în fumul de țigară. TSN este disponibilă în mai multe forme farmaceutice: plasture cu nicotină, gume de mestecat, spray-uri nazale, pastile, etc.

SURSA: realitatea.md 

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода