Ceban îi cere Guvernului informații despre stocurile de carburanți și cut cât ar putea crește prețurile

04 марта 2026, 12:43

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, solicită autorităților centrale să ofere explicații publice privind situația de pe piața carburanților, după ce în ultimele zile s-au format rânduri la benzinăriile din țară.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, edilul a menționat că situația este cu atât mai sensibilă cu cât Republica Moldova intră în perioada lucrărilor agricole de primăvară, când fermierii au nevoie de combustibil pentru lucrările în câmp.

În contextul anunțării stării de alertă, Ceban a cerut Guvernului să ofere mai multe clarificări privind gestionarea pieței petrolierelor și eventualele riscuri de aprovizionare.

Primarul a solicitat autorităților să anunțe care sunt stocurile actuale de combustibil, dar și ce măsuri vor fi aplicate în cazul apariției unei crize de livrări.

De asemenea, edilul cere explicații privind posibilele scumpiri ale carburanților și mecanismele de calcul după care companiile petroliere ar putea ajusta prețurile.

Un alt subiect invocat de Ceban vizează măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru a reduce impactul asupra fermierilor, în condițiile în care creșterea prețurilor la combustibil ar putea afecta lucrările agricole de primăvară.

Totodată, primarul solicită clarificări privind mecanismele de control pe piața petrolieră, pentru a preveni apariția unei eventuale crize în domeniu.

În postarea sa, Ion Ceban a întrebat și dacă a fost impusă o limită la procurarea carburanților pentru agricultori, în condițiile în care ministrul de resort ar fi afirmat că o astfel de restricție nu există.

Edilul capitalei susține că autoritățile trebuie să comunice mai clar cu populația pentru a evita panică și aglomerația la benzinării.

„Oamenii trebuie să cunoască situația, pentru a scoate panica din societate și a evita rândurile excesive la benzinării”, a scris Ion Ceban.

Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în contextul evoluțiilor din Orientul Mijlociu și al posibilelor efecte asupra securității energetice și economice a Republicii Moldova. Autoritățile precizează că, deocamdată, nu se impun măsuri excepționale și îndeamnă cetățenii să evite achizițiile excesive de combustibil, subliniind că situația este monitorizată constant.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода