CEC a transmis Curții Constituționale documentele pentru validarea rezultatelor alegerilor: Înalta Curte are la dispoziție 10 zile pentru a le confirma

06 октября 2025, 18:20

Comisia Electorală Centrală (CEC) a transmis luni, 6 octombrie, Curții Constituționale toate documentele și materialele necesare pentru confirmarea rezultatelor alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 28 septembrie și validarea mandatelor deputaților aleși. Printre actele transmise se numără procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor alegerilor, listele de deputați aleși și de candidați supleanți, precum și raportul privind rezultatele scrutinului.

Potrivit art. 125 alin. (2) din Codul electoral, Curtea Constituțională are termen de 10 zile de la primirea documentelor, dar nu mai devreme de soluționarea definitivă a eventualelor contestații, pentru a confirma sau infirma legalitatea alegerilor. Concomitent, Curtea validează mandatele deputaților și confirmă listele de candidați supleanți printr-o hotărâre oficială.

Precizăm că, în urma scrutinului parlamentar, cinci formațiuni politice au depășit pragul electoral:

  • Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 55 mandate

  • Blocul Electoral "Patriotic" (Socialiști, Comuniști, Inima și Viitorul Moldovei) – 26 mandate

  • Blocul Electoral "ALTERNATIVA" – 8 mandate

  • Partidul "Nostru" – 6 mandate

  • Partidul "Democrația Acasă" – 6 mandate.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода