Chișinău: Alte 380 de curți de blocuri vor fi renovate prin programul "Curtea Europeană"

26 ноября 2025, 13:36

Alte 380 de curți de blocuri de locuit din Chișinău vor fi renovate în cadrul Programului "Curtea Europeană". Decizia a fost aprobată miercuri, 26 noiembrie, iar valoarea totală a proiectelor incluse astăzi depășește 1,7 miliarde de lei, fonduri alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Prin Programul "Curtea Europeană" vor fi realizate, în total, 469 de proiecte, dintre care anterior în Documentul unic de program fuseseră incluse 89 de curți. În prezent, sunt în implementare 57 de proiecte, iar alte 32 urmează să fie demarate.

Fiecare curte selectată beneficiază de până la 5 milioane de lei pentru lucrări de reparație a căilor de acces și a scărilor, modernizarea iluminatului stradal, amenajarea parcărilor și terenurilor de joacă, instalarea mobilierului urban și a rampelor de acces.

"Mergem în aceste zile în cele 39 de curți în care nu s-au făcut reparații capitale de zeci de ani și acum, în sfârșit, le începem. Schimbăm viața oamenilor, iar fiecare investiție a Guvernului înseamnă responsabilitatea noastră față de comunități și creșterea standardelor de viață", a declarat viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.

 

De asemenea, Documentul unic de program a fost completat cu patru proiecte de dezvoltare locală: extinderea apeductului și construcția sistemului de canalizare în satul Găuzeni, raionul Șoldănești; reabilitarea și modernizarea apeductului din satul Coșernița, raionul Criuleni; sprijinirea Rețelei de voluntari pentru intervenții de urgență din satul Sireți, raionul Strășeni; și construcția unei sonde arteziene noi în comuna Dobrușca, raionul Șoldănești.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода