Tarifele pentru energia termică şi cea electrică produsă de Termoelectrica ar putea să scadă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va examina marți, 23 iulie curent, proiectul de hotărâre prin care tariful la energie termică ar urma să se reducă de la 2.138 de lei pentru o gigacalorie, cât este în prezent, până la 1.824 lei/Gcal, fără TVA.
Totodată, conform documentului expediat Agenţiei, energia electrică produsă de furnizor ar putea să se micşoreze la 2 lei/kWh, cu 46 de bani mai mic.
Amintim că ultima dată tarifele la căldură și la curent de la Termoelectrica s-au ieftinit în luna martie curent.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ