
Circa 300 de militari ai Armatei Naționale din garnizoanele Chișinău și Bălți, cu 12 autospeciale militare, au intervenit sâmbǎtǎ, 7 februarie, în mai multe zone afectate de condițiile meteo, „oferind sprijin autorităților și cetățenilor”, a anunțat Ministerul Apărării.
În Chișinău, soldații au curățat căile de acces spre Spitalul de Urgență, Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Clinica Emilian Coțaga, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Gara Auto Sud, Gara Auto Nord, Gara Feroviară, Catedrala „Mitropoliei Moldovei”, Institutul Oncologic, precum și spre mai multe instituții de învățământ din oraș.
Totodatǎ, la Bălți, militarii din Brigada Infanterie Motorizată „Moldova” au activat la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, Clinica de Boli Infecțioase și au curățat de gheață și zăpadă mai multe străzi din oraș.
Militarii au acționat în comun cu colegii din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Poliția Republicii Moldova și Inspectoratul General de Carabinieri.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











