
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) din România a trimis, joi, 4 septembrie, o notificare responsabililor de la TikTok privind existența "unui comportament neautentic coordonat", care poate influența alegătorii care votează în România pentru parlamentarele din Republica Moldova, informează Agerpres.
Potrivit membrului CNA, Marcel Toma, decizia a fost luată în baza unui material realizat de Expert Forum (EFOR) privind alegerile parlamentare din 28 septembrie din Republica Moldova, în care organizația semnala existența unui comportament neautentic coordonat "ilegal din punctul de vedere al comportamentului platformei" TikTok.
"Atât România cât și Republica Moldova sunt țări care sunt atacate informațional de Rusia. Sunt două țări care sunt ținte ale unui război, în sensul propriu al cuvântului, cu arma 'război informațional'. Moldova se apără cu instrumente mai adecvate, pentru că ei au declarat o situație de necesitate și au posibilitatea să utilizeze, ca să spun așa, arme de apărare mai proporționale atacului. În România nu avem instrumentele astea, nu avem cadrul legislativ special pentru o situație în care suntem sub atac și așteptăm să aflăm despre atac de la organizații neguvernamentale, ca să putem reacționa. Aștept să fie la fel de vigilente și alte instituții ale statului pe care nu le văd producând informația necesară", a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Toma.
O poziție aparte a avut membrul CNA Georgică Severin, care a votat împotriva deciziei Consiliului. Severin a menționat că dezbaterea într-o instituție publică a statului român și asumarea publică de către CNA a unor poziții cu privire la alegerile din Republica Moldova echivalează cu o implicare directă, ilegală și inoportună, în procesul electoral dintr-un stat vecin:
"Acest lucru contravine atât principiului suveranității, cât și practicilor democratice internaționale. Această decizie reprezintă, în opinia mea, mai mult decât un abuz, atât pe formă, cât și pe fond. Reprezintă o eroare! Din acest motiv, am decis să mă retrag din ședință, neputând fi parte la o hotărâre care depășește cadrul de funcționare legal al Consiliului și care riscă să implice instituția într-o zonă de ingerință politică externă incompatibilă cu mandatul său. Reiterez convingerea că CNA trebuie să își exercite atribuțiile exclusiv în limitele stabilite de lege și să se abțină de la orice formă de implicare în procese electorale care nu țin de competența sa și nici de teritoriul României", a mai transmis membrul CNA.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ