Comisia Europeană impune taxe de până la 38% pentru mașinile electrice importate din China

13 июня 2024, 10:25

Comisia Europeană a anunțat miercuri că va impune tarife mai mari producătorilor chinezi de vehicule electrice, majorări care pot ajunge până la 38%. În cazul Tesla, CE ar putea calcula o taxă specială pentru maşinile fabricate în China şi importate în UE. Dacă Comisia nu ajunge la un acord cu China privind subvențiile pentru mașini electrice, noile taxe vot intra în vigoare pe 4 iulie, potrivit digi24.ro.

Comisia Europeană arată într-un comunicat că, în cazul în care discuțiile cu autoritățile chineze „nu vor conduce la o soluție eficientă, aceste taxe compensatorii provizorii vor fi introduse începând cu 4 iulie printr-o garanție (în forma care urmează să fie decisă de autoritățile vamale din fiecare stat membru). Acestea ar fi percepute numai dacă și atunci când se impun taxe definitive.”

Taxele individuale pe care Comisia le va aplica celor trei producători chinezi incluși în eșantion sunt: BYD - 17,4% Geely - 20% SAIC - 38,1%.

Alți producători de vehicule electrice (EV) din China, care au cooperat la ancheta Comisiei, dar care nu au fost incluși în eșantion, vor fi supuși unei taxe medii ponderate de 21%. Toți ceilalți producători de EV din China care nu au cooperat la anchetă vor fi supuși unei taxe reziduale de 38,1%, mai arată sursa citată.

De asemenea, Tesla, care are o fabrică în China, ar putea primi o taxă calculată individual.

În 2023, Tesla a livrat 947.000 de vehicule din fabrica sa din Shanghai, 600.000 fiind destinate pieţei chineze, iar restul exportate, potrivit presei de stat chineze, preluată de CNBC și News.ro.

Potrivit estimărilor Comisiei, cota de piaţă a mărcilor chineze pe piaţa UE a crescut la 8%, de la sub 1% în 2019, şi ar putea ajunge la 15% în 2025. Preţurile sunt de obicei cu 20% sub cele ale modelelor fabricate în UE.

Acţiunile unora dintre cei mai mari producători de automobile din Europa, care realizează o mare parte din vânzările lor în China, au scăzut din cauza temerilor de represalii chineze. Unii producători, precum BMW, vor suporta acum taxe pentru vehiculele lor electrice fabricate în China şi vândute în Europa.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a declarat că ancheta UE este „un caz tipic de protecţionism”, iar tarifele ar afecta cooperarea economică China-UE şi stabilitatea lanţurilor globale de producţie şi aprovizionare auto.

Beijingul, a spus el, va lua toate măsurile necesare pentru „apărarea fermă” a drepturilor şi intereselor sale legitime.

Asociaţia chineză pentru autoturisme a părut mai puţin preocupată.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода