
Președintele fracțiunii parlamentare a Blocului ALTERNATIVA, Gaik Vartanean, și vicepreședinta Olga Ursu au prezentat astăzi Declarația oficială a Blocului, după consultările cu președinta Maia Sandu, referitoare la viitorul Guvern al Republicii Moldova.
Blocul ALTERNATIVA a anunțat că, în calitate de opoziție parlamentară, va decide susținerea sau nesusținerea politică a Guvernului doar după prezentarea programului de guvernare și a echipei cabinetului de miniștri. Formațiunea și-a exprimat deschiderea pentru negocieri cu candidatul desemnat la funcția de prim-ministru și pentru analiza integrală a propunerilor privind programul de guvernare.
În declarație, Blocul subliniază importanța normalizării relațiilor dintre administrația publică centrală și cea locală, în special la nivelul municipiului Chișinău, solicitând încetarea presiunilor politice și administrative asupra primăriilor.
De asemenea, Blocul pledează pentru consens parlamentar în domenii de interes public, cum ar fi soluționarea problemelor economice, combaterea corupției și sprijinul pentru pacea durabilă și integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv în contextul războiului din Ucraina și reintegrarea pașnică a regiunii transnistrene.
Lista priorităților parlamentare a Blocului include adaptarea cadrului legal pentru problemele municipiului Chișinău, implementarea sistemului de parcări cu plată, finalizarea centurii orașului, crearea poliției locale, promovarea eficienței energetice și majorarea defalcărilor bugetare pentru capitală.