
Președintele Partidului Socialiștilor, copreședintele Blocului Patriotic, Igor Dodon, anunțǎ, luni dimineațǎ, cǎ "în aceste momente au loc percheziții la conducătorii organizațiilor teritoriale PSRM din Drochia și Rîșcani".
"Regimul criminal PAS încearcă să ne intimideze, să sperie lumea, să ne reducă la tăcere. Maia Sandu și PAS caută de pe acum motive să anuleze alegerile, fiindcă ei știu că vor obține un rezultat prost în ziua de 28 septembrie. Ceea ce vedem în aceste zile este agonia dictaturii galbene. Ei știu că le vine sfârșitul politic", a postat Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook.
"Vocea poporului e mai puternică decât dictatura", a mai adǎugat Dodon.
Reprezentanții PAS și cei ai Preşedinției nu au comentat, deocamdatǎ, acuzațiile liderului PSRM.
Menționǎm cǎ, Poliția Naționalǎ a anunțat cu puțin timp în urmǎ cǎ au loc peste 250 de percheziții la nivel național, într-o cauzǎ penalǎ ce vizează pregătirea dezordinilor și destabilizărilor în masǎ, coordonate din Federația Rusă, prin intermediul elementelor criminale". În total, sunta vizate peste 1oo de persoane.
La descinderi participǎ ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI),procurorii PCCOCS, mascații din BPDS „Fulger” și angajațili Serviciului de Informații și Securitate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ