
Consiliul Național de Securitate (CNS),convocat astăzi de preşedintele Maia Sandu, a aprobat Planul de consolidare a rezilienței democratice pentru anii 2026–2027. Documentul stabilește principalele direcții prin care statul va preveni ingerințele externe și va proteja procesele democratice în Republica Moldova.
Planul a fost elaborat pe baza experienței ultimelor trei scrutinuri, perioadă în care țara a fost ținta unor interferențe străine fără precedent, printre care se numără: finanțări ilegale ale activităților politice, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice și tentative de destabilizare a ordinii publice.
Pentru a face față acestor riscuri, documentul prevede măsuri de întărire a securității informaționale, monitorizare financiară mai eficientă, consolidarea capacităților de apărare cibernetică și îmbunătățirea cooperării între instituțiile responsabile. O parte dintre aceste acțiuni sunt clasificate, pentru a nu compromite mecanismele de protecție ale statului.
Adoptarea planului este motivată de vulnerabilitățile constatate în cadrul ultimelor procese electorale și de obligația statului de a garanta că exercițiile democratice se desfășoară în siguranță și fără influențe străine. Documentul oferă instituțiilor publice o direcție clară de acțiune pentru anii 2026–2027 și consolidează eforturile de protejare a securității naționale într-un context regional complicat.
Tot în cadrul ședinței, CNS a aprobat și propriul regulament de organizare și funcționare, în conformitate cu noua Lege a securității naționale din 2025. Regulamentul stabilește proceduri clare pentru pregătirea ședințelor, introduce reuniuni tehnice prealabile și definește modul de adoptare a deciziilor, inclusiv a celor cu caracter obligatoriu. Totodată, se prevede prezentarea unui raport anual Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, consolidând controlul democratic asupra activității Consiliului.
În declarațiile sale, Maia Sandu a subliniat importanța cooperării între instituțiile statului: "Mizez, în continuare, pe cooperarea dintre toate instituțiile competente. Doar printr-un efort comun și bine coordonat vom reuși să întărim reziliența Republicii Moldova."
Consiliul Național de Securitate, condus de șeful statului, reunește conducerea țării și a instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității, având rolul de coordonare a politicilor de securitate națională.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ