Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, a adoptat luni un acord convenit de acestea săptămâna trecută pentru a creşte cu 5 miliarde de euro ajutoul oferit armatei ucrainene prin fondul extrabugetar constituit din contribuţiile statelor UE denumit Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF).
"Cu acest fond, vom continua să sprijinim Ucraina să se apere în faţa războiului de agresiune al Rusiei cu orice este nevoie şi atât timp cât va trebui", a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit Reuters.
UE va folosi aceste noi contribuţii de 5 miliarde de euro pentru a achiziţiona echipamente militare atât letale, cât şi neletale, precum şi pentru instruirea militarilor ucraineni, precizează o declaraţie emisă de consiliul UE, cu referire la adevarul.ro
După suplimentarea cu aceste 5 miliarde de euro, contribuţiile statelor UE la Facilitatea Europeană pentru Pace ajung la circa 17 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Creat în 2021 pentru finanţarea acţiunilor de securitate şi politică externă ale UE, acest instrument extrabugetar a fost folosit după declanşarea invaziei Ruse în Ucraina mai ales pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Kievului.
Tot luni, Consiliul UE a aprobat noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns după moartea în detenţie a activistului rus de opoziţie Alexei Navalnîi. Aceste sancţiuni vizează sistemul judiciar rusesc, au declarat agenţiei DPA diplomaţi europeni. Alte detalii despre noile sancţiuni urmează a fi anunţate.
De asemenea a fost aprobat reguli pentru achiziţii comune de astfel de echipamente furnizate de companii europene şi norvegiene, scrie Agerpres.