
Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, sâmbǎtǎ, 4 octombrie 2025, de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, transmite PCCOCS.
Demersul procurorilor privind aplicarea măsurii preventive pe un termen de 30 de zile în privința lui Constantin Țuțu a fost admis de judecători.
"Încheierea judecătorului de instrucție a fost pronunțată după ce PCCOCS i-a prezentat fostului deputat învinuirea pentru două infracțiuni ce ar fi fost comise în septembrie-octombrie 2025: - Traversarea ilegală a frontierei cu Ucraina; - Promisiunea unei sume de peste 14.000 lei (în euro) unui funcționar de frontieră, pentru facilitarea traversării hotarului prin postul Vulcăneşti-Vinogradovca. După aplicarea arestului în vederea asigurării obiectivității investigațiilor penale, procurorii PCCOCS vor continua cercetarea acestuia, cu asigurarea garanțiilor procedurale şi prezumției nevinovăției, potrivit legii", a precizat PCCOCS, într-un comunicat.
Ex-deputatul democrat pledează nevinovat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ