
Construcția podului peste Nistru, Cosăuți-Iampol, a fost suspendată, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Potrivit oficialului, lipsa fondurilor din partea Ucrainei, care prioritizează alte nevoi din cauza conflictului armat, a dus la această decizie.
Podul trebuia să fie finalizat până în 2027, însă această dată ar putea fi amânată. De asemenea, Vladimir Bolea a menționat că și alte poduri, dar care peste Prut, sunt în curs de construcție, notează Moldova1.
"Construcția drumului a fost suspendată, acum 2 săptămâni a avut loc o ședință moldo-ucraineană cu privire la acest pod, nu sunt fonduri disponibile pe partea ucraineană, înțelegem că, totuși, este război, de aceea s-a suspendat construcția. Se analizează opțiunea ca la Stânca-Costești să se construiască un pod, altul la Cantemir-Fălciu, mai jos de Leova, unde există un pod feroviar, și vom construi un pod de piatră permanent, Leova-Bumbăta, iar în Nisporeni vom construi încă un pod. Acestea sunt cele 4 poduri, pe lângă cel pe care l-am început deja în Ungheni", a declarat Bolea.
Costurile podului de pe Nistru, Cosăuți-Iampol, sunt estimate la 200 de milioane de dolari, cu o durată de implementare de doi ani. Amintim că, în iunie 2023, Ucraina și Republica Moldova au semnat un acord care subliniază necesitatea acestui pod suplimentar. Un acord anterior fusese semnat în noiembrie 2021, iar lucrările au fost inițiate la începutul lui 2022, însă au fost suspendate din cauza războiului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ