,,Consumul cu regularitate a cojii poate prezenta risc pentru sănătatea umană''. Ce risc ascund citricile

14 декабря 2024, 15:38

Reprezentanţii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă consumatorilor să evite consumul, în cantități mari, a cojilor de citrice, atât la prepararea băuturilor (ceai, limonade, vin fiert),cât și a deserturilor (prăjituri, cozonac sau gemuri). În categoria fructelor citrice se includ: lămâile, mandarinele și portocalele de diferite soiuri.

Potrivit specialiştilor, coaja acestor fructe poate conține urme, în cantități mici, de pesticide autorizate precum tiabendazolul și imazalilul, scopul fiind combaterea bolilor cauzate de mucegaiuri sau bacterii. Totuși, consumul cu regularitate a cojii poate prezenta risc pentru sănătatea umană.

Totodată, specialiștii în domeniul siguranței alimentelor din cadrul ANSA atenționează:

1. Procurați citricele doar din locuri special amenajate și înregistrate oficial de către Agenție!

2. Atenție la aspectul fructelor: să fie curate, întregi, sănătoase, fără urme de mucegai, fără deteriorări cauzate de dăunători sau de îngheț!

3. Verificați marcajul produselor direct la raft! Vânzătorii sunt obligați să informeze consumatorii cu privire la substanțele chimice utilizate la prelucrarea citricelor;

4. Consumatorii sunt în drept să solicite de la vânzători, documentele care confirmă siguranța produselor expuse spre comercializare, (rapoartele de încercări de laborator la conținutul de reziduuri de pesticide);

5. Spălați bine citricele înainte de consum! Se recomandă înmuierea acestora în apă timp de 30-60 de minute. Dacă nu dispuneți de timpul necesar, puteți adăuga bicarbonat de sodiu în apă și să le țineți în jur de 10-15 minute, după care le clătiți bine sub un jet de apă.

Republica Moldova importă anual zeci de mii de tone de citrice, notează sursa.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода