
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a decis că nu va iniția un control al averii președintelui partidului "Democrația Acasă", Vasile Costiuc, după ce o sesizare privind posibile omisiuni în declarația sa de avere a fost examinată. Sesizarea menționa că Vasile Costiuc nu ar fi declarat faptul că copilul său minor urmează studiile la un liceu privat, cu o taxă anuală estimată la aproximativ 6.000 de euro, sumă care, potrivit denunțătorului, ar fi trebuit inclusă în declarația de avere ca "serviciu procurat".
ANI a solicitat informații de la instituția de învățământ vizată și a primit copii ale contractelor pentru anii academici 2023–2024 și 2024–2025. Analiza documentelor a arătat că valoarea reală a taxei este mult mai mică decât suma indicată în sesizare și nu depășește plafonul legal de 10 salarii medii lunare pe economie, limita prevăzută de lege pentru a fi declarată ca serviciu procurat.
Astfel, inspectorii ANI au concluzionat că nu există aparența de încălcare a regimului juridic al declarării averii, iar controlul averii lui Vasile Costiuc nu va fi inițiat:
"Analizând circumstanțele din sesizare, având în vedere că sumele achitate pentru taxele de studii nu depășesc plafonul de 10 salarii medii lunare pe economie, se constată lipsa aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale de către Vasile Costiuc.
În baza celor expuse, în conformitate cu prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, inspectorul de integritate, DISPUNE:
1 A refuza inițierea controlului averii și intereselor personale în privința lui Vasile Costiuc, președinte al Partidului politic "Democrația Acasă".
2. A informa persoanele interesate despre soluția pe caz și publicarea acesteia pe pagina web oficială a Autorității Naționale de Integritate", se arată în document.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ